Romanaţi – Cuvânt care zideşte

ROMANATI-CUVÂNT CARE ZIDEŞTE

 În Sala de Consiliu din Primăria municipiului Caracal s-a desfăşurat, vineri 29 iulie 2011, între orele 11.00-14.00, simpozionul

 „ Judeţul ROMANAŢI-515 ANI (01 august 1496-01 august 2011) DE LA PRIMA ATESTARE DOCUMENTARĂ” 

Simpozionul a fost organizat de Asociaţia „FIII ŞI PRIETENII CARACALULUI” în colaborare cu Primăria Municipiului Caracal, Muzeul Romanaţiului şi Cercul Militar Caracal.

Iniţiatorii şi-au propus să facă din acest act de cultură un moment de rememorare a existenţei unui judeţ ce a reprezentat pentru toţi romanaţenii un hotar de suflet care a dispărut în mod nedrept de pe harta României, lăsând în urmă lacrimi amare pe obrajii şi în inimile a aproape 300 000 de locuitori.

Această întâlnirea a membrilor asociaţiei, alături de primarul municipiului, ec. Gheorghe Anghel, prof. univ. dr. Dinică Ciobotea de la Universitatea din Craiova, caracaleanul trăitor în capitala Olteniei Liviu Andrei, reprezentanţi ai instituţiilor de cultură din municipiu, ai clerului şi armatei, profesori de istorie şi elevi pasionaţi de această ştiinţă, a prilejuit o dezbatere de aproape trei ore, plină de conţinut şi având o înaltă ţinută ştiinţifică.

Au fost prezenţi reprezentanţi ai televiziunii Tele U Craiova, ai Videojurnalului caracalean şi ai presei regionale.

Moderatorii simpozionului au fost dr. Dănuţ Ghiţă, preşedintele Asociaţiei Fiii şi prietenii Caracalului şi prof. Ion Zăuleanu.

Au fost prezentate următoarele comunicări:

„Hrisovul din 1 august 1496”-prof. drd. Dana Nicula,

„Atestările documentare ale judeţelor din Oltenia”-prof. univ. dr. Dinică Ciobotea,

„Romanaţiul medieval”-prof. George Mihai,

„Heraldică romanaţeană”-cdor. (r) ing. Ion Marin,

”Romanaţiul în sec. al XIX-lea”-prof. Jana Marica,

„Romanaţiul în prima jumătate a sec. al XX-lea”-prof. Ion Zăuleanu,

„Agricultura judeţului Romanaţi”-dr. ing. Victor Viorel Vătămanu,

„Tradiţii militare romanaţene”-col.(r) Nicolae Popescu,

„Stenograma desfiinţării jud. Romanaţi”-prof. Dumitru Botar,

„Din activitatea Ligii judeţelor abuziv desfiinţate”-jr. Gheorghe Carigoiu.

Referatele au fost susţinute de proiectarea unor hărţi şi documente deosebite, litografii de epocă şi reprezentări grafice şi statistice care au captat atenţia auditoriului şi au declanşat comentarii deosebit de interesante din partea auditoriului.

Imaginile de mai jos vin în completarea certitudinii că desfăşurarea acestui simpozion, primul după marcarea împlinirii a 500 de ani de atestare documentară a ROMANAŢIULUI abuziv desfiinţat a fost o reuşită.

Gh. Bănică