MATEMATICA pentru examenele de bacalaureat şi admitere în facultate

Vineri 1 iunie 2012 Asociaţia „Fiii şi Prietenii Caracalului” o organizat şi desfăşurat în sala de consiliu a Primăriei lansarea cărţii „Matematica pentru examenele de bacalaureat şi admitere în facultate”, autor prof. Ioan Paul Tatomirescu, cetăţean de onoare al municipiului.

Manifestarea fost deschisă de preşedintele asociaţiei, dr. ing. Victor Viorel Vătămanu, care a mulţumit celor prezenţi pentru interesul arătat ieşirii de sub tipar a unei asemenea cărţi valoroase şi de mare folos pentru cei interesaţi.

Asistenţa a fost impresionantă prin numărul şi calitatea participanţilor: ec. Gheorghe Anghel-primarul municipiului, dr. Dănuţ Ghiţă-membru de onoare al asociaţiei, prof. Ileana Chiţu-reprezentanta Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, profesori de matematică şi directori de unităţi de învăţământ, mulţi dintre aceştia fiind foşti elevi ai autorului, membri ai asociaţiei, medici, jurişti, membri ai familiei şi numeroşi liceeni.

Continuarea manifestării a fost moderată de prof. Florian Petrescu. Cei care au vorbit, unii cu reală emoţie, alţii cu competenţa profesorului „în materie”, şi toţi cu admiraţie şi recunoştinţă, au remarcat experienţa didactică de peste 40 de ani a autorului, activitatea profesorală de excepţie, dar şi modestia acestuia, consistenţa volumului şi originalitatea problemelor, judecata impecabilă şi sufletul ales, calităţi reale ale celui aflat în centrul atenţiei celor prezenţi la lansarea unei cărţi eveniment.

Autorul, prof. de matematică Ioan Paul Tatomirescu, a mulţumit în încheierea manifestării celor care au fost prezenţi, remarcând cu mulţumire că din cele 41 de generaţii de elevi ai săi, mulţi şi-au depăşit profesorul, fiind la rândul lor adevăraţi profesionişti la universităţi din ţară şi din străinătate.

MATE 1