Probleme globale ale omenirii

Asociatia „Fiii si Prietenii Caracalului” a fost din nou prezenta in viata culturala a municipiului, organizand si desfasurand joi, 5 iulie 2012, ora 11.00 o noua lansare de carte. De data aceasta cartea aflata in atentia celor prezenti a fost volumul „Probleme globale ale omenirii”, scris de dr. in biologie Nicolae I. Ciobanu si dr. in medicina Danut N. Ghita.

Probl globale 2

Moderatotul manifestarii, dr.ing. Victor Viorel Vatamanu, presedintele asociatiei, a remarcat nivelul participarii la eveniment, aratand ca au tinut sa fie prezenti la acest act de cultura scriitorul si jurnalistul Alexandru Mironov, „parintele” activitatii de popularizare a stiintei si „science-fiction”-ului in Romania si in strainatate, ministru al tineretului si sportului in perioada 1993-1996, prof. dr. Viorel Lazar, directorul Scolii de ecologie si ing. Ion Dima, din Craiova, dr. Dorin Teodorescu, directorul Directiei Judetene pentru cultura, culte si patrimoniu cultural si Doru Tudor, presedintele Comisiei de cultura din Consiliul local.

Au fost prezenti membri ai asociatiei, reprezentanti ai bisericii si ai institutiilor de cultura din municipiu, medici si profesori, consilieri locali, membri ai familiilor si prieteni ai autorilor.

Discutiile, pe alocuri incitante, despre doi caracaleni care ataca problemele globale ale omenirii, realizand o carte adevarata, de mare valoare informativa, o carte manual, au fost completate in mod fericit si foarte interesant de un „serial” informatic sustinut cu „stiinta si tehnica” de scriitorul Alexandru Mironov. Expunerea sa captivanta despre complexitatea vietii de astazi, saltul urias al planetei, guvernare si economie, despre examenele esentiale care stau acum in fata omenirii, a fost sustinuta de vizionarea aplicatiilor „Worldometers”, „Explore the World”, „Wealth & Health”…, programe de statistica mobila care au aratat asistentei cum ticaie masinaria lumii: nasterea a 5 oameni la fiecare 2 secunde, evolutia cheltuielilor pentru sanatate, cultura, inarmare, dinamica numarului de carti publicate, numarul de utilizatori ai internetului, numarul de emailuri trimise sau cel al cautarilor pe Google si multe alte informatii de mare interes, toate in timp real.

Cu promisiunea ca se vor gandi la sugestia reiesita din discutii privind abordarea „Problemelor globale ale Romaniei”, autorii au multumit cu emotie pentru timpul si atentia care le-au fost acordate de cei prezenti in numar atat de mare la aceasta lansare de carte.