Miercuri, 16.11.2011, ora 17.00, la Cercul Militar Caracal, foaier etaj 1 s-a deschis Expoziţia cu obiecte de artă tradiţională „Cojocul şi ceramica de Vădastra” cu exponate ale meşterilor populari Dumitru LICEANU şi Ionel COCOCI.
Manifestarea a fost deschisă de preşedintele asociaţiei, dr. Dănuţ GHIŢĂ. Participanţii au avut bucuria de a admira, chiar înainte de deschiderea oficială, adevărate bijuterii care încântă ochiul şi stârnesc admiraţia la gândul că din mâinile unor oameni pasionaţi, muncitori şi dăruiţi cu un talent deosebit pot ieşi asemenea minunăţii.
Despre exponate şi realizatorii acestora au vorbit col.(r) Nicolae POPESCU, prof. Paul ARETZU şi doamna Elena GRIGORE.
Invitaţi să explice publicului prezent cum au reuşit să realizeze obiectele expuse, cei doi meşteri populari, Ionel COCOCI şi Dumitru LICEANU au vorbit cu modestie despre pasiune, muncă, transpiraţie, răbdare, dar şi despre satisfacţia muncii lor, despre premiile obţinute la multe expoziţii în ţară şi străinătate, despre colecţionari şi oameni simpli care le spun cuvinte ce le dau puterea de a merge mai departe pe drumul greu al artei tradiţionale şi autentice româneşti.
În semn de preţuire pentru ceea ce fac şi pentru că au răspuns invitaţiei de a-şi expune valorile artizanale în faţa caracalenilor preşedintele asociaţiei, dr. Dănuţ GHIŢĂ, a înmânat d-lui Ionel COCOCI Diploma de excelenţă pentru reconstituirea ceramicii istorice de Vădastra şi d-lui Dumitru LICEANU Diploma de excelenţă pentru continuarea tradiţiei de secole a confecţionării cojocului de Vădastra, diplome însoţite de câte un set complet al revistei Vitralii romanaţene.
Melodiile din folclorul romanaţean interpretate de Ofelia NICU POPOVICI au venit să completeze în mod fericit o seară dedicată artei tradiţionale şi muzicii populare, manifestare culturală dăruită caracalenilor de Asociaţia „Fiii şi prietenii Caracalului”.
Foaierul Teatrului Naţional Caracal găzduieşte timp de o săptămână cea de-a treia expoziţie, numită „MAEŞTRILOR MEI, REVERENŢĂ”, a pictorului caracalean Sorin CHIRIMBU. Deschiderea vernisajului a avut loc pe 15.11.2011, ora 17.00 în prezenţa membrilor asociaţiei şi a numeroşi caracaleni. Moderatorul evenimentului a fost preşedintele asociaţiei, dr. Dănuţ GHIŢĂ, care a mulţumit maestrului pentru cea de-a opta expoziţie cu opera sa în oraşul natal, şi celor prezenţi pentru interesul arătat evenimentelor culturale organizate în urbea lor. Au vorbit despre pictură în general, despre pictor şi operele expuse Florin ROGNEANU, directorul Muzeului de Artă Craiova, artistul plastic caracalean Vintilă MIHĂESCU, jurnalistul Şerban CIONOF, prof. Pimen IONESCU şi prof. Dumitru BOTAR.
Înainte de a se viziona expoziţia publicul prezent a fost încântat şi emoţionat de evoluţia grupului vocal al Colegiului Naţional „Ioniţă Asan”, condus de prof. Ion BÎRZĂ.
Asociaţia „Fiii şi prietenii Caracalului”, în colaborare cu Primăria Municipiului Caracal a organizat şi desfăşurat vineri 7 octombrie 2011, între orele 11.00-14.30
simpozionul omagial
GEORGE DINCĂ – MATEMATICA ŞI VIAŢA
Lucrările simpozionului prilejuit de aniversarea a 70 de ani de viaţă ai unui caracalean celebru, profesorul universitar doctor GEORGE DINCĂ, au fost moderate de dr. Dănuţ Ghiţă, preşedintele Asociaţiei „Fiii şi prietenii Caracalului” şi prof. Florian Petrescu, membru fondator al asociaţiei.
În faţa unei audienţe care a umplut sala Teatruli Naţional Caracal primarul municipiului, personalităţi din mediul universitar, oameni de cultură şi de foşti colegi de clasă şi de facultate au vorbit cu emoţie şi sinceritate despre matematicianul pur sânge, savantul erudit, dascălul eminent, omul de aleasă cultură, oratorul şi omul de mare omenie George Dincă.
Vizibil emoţionat, sărbătoritul a multumit fiecărui vorbitor şi sălii care l-a aplaudat minute în şir.
După ce a ascultat, parcă stânjenit şi cu smerenie, cuvintele de apreciere rostite sărbătoritul a ţinut să-şi exprime la rândul său gândurile de mulţumire pentru „ţinuta culturală foarte aleasă a întâlnirii.”
Vorbele spuse la un pupitru obişnuit de OMUL George Dincă s-au transformat într-o lecţie despre matematică şi viaţă predată magistral de un ilustru caracalean modest.
Cu o voce în acelaşi timp caldă şi fermă, a spus că aniversarea împlinirii vârstei de 70 de ani este un moment important al existenţei, că este o mare responsabilitate să trăieşti în această viaţă mai mult decât Iisus Cristos şi că trebuie să ai motive temeinice să te încumeţi la aşa ceva.
A mărturisit în faţa asistenţei care-l asculta parcă vrăjită că a semnat la o vârstă fragedă un contract pe viaţă cu matematica şi că în manualele de matematică de pe care a învăţat în anii de şcoală a găsit puse cu mare atenţie fundaţia, stâlpii şi grinzile viitoarei construcţii. Exerciţiile făcute cu pasiune, sacrificii şi multă voinţă au adăugat liantul, tencuiala, pereţii şi acoperişul edificiului.
Matematica este o lume inefabilă pentru că nu poate fi definită. Pentru că nu există o definiţie a matematicii, aceasta seamănă cu arta, cu literatura, chiar cu poezia.
Criticul Nicolae Manolescu spunea într-un eseu că după atâţia ani de lectură a ajuns să ştie într-o oarecare măsură ce este romanul, dar nu ştie cum este acesta.
Primul său adevărat profesor de matematică din Caracal, Mişu Marinescu, este omul care i-a schimbat într-un fel viaţa, dascălul care transforma lecţia de matematică într-un spectacol, elevii fiind actori.
Profesorul Grigore Moisil este o altă bornă luminoasă a vieţii doctorului în matematică George Dincă, acesta fiind, în primăvara anului 1968, reperul şi principalul sprijin al devenirii sale universitare.
Matematica i-a oferit omului George Dincă posibilitatea de a trăi ceea ce i-a plăcut. Consideră că matematicienii autentici fac matematică pentru că nu pot trăi altfel. Sub pavăza matematicii ei se izolează de cenuşiul existenţei cotidiene. Îi place matematica pentru că e frumoasă şi e certă, iar convingerea lui Dostoievski că frumuseţea va mântui lumea este şi convingerea sa.
Matematicianul Ion Barbu a publicat în anul 1930 o carte mai mult decât subţire de poezii care au deschis o nouă cale acestui capitol al literaturii române, după care s-a întors la matematică cu sentimentul că poezia îl declasează, iar matematicile îl fericesc şi îl ajută să se îndrepte spre calea mântuitoare. Iată ce poate face alianţa între două inefabile-poezia şi matematica.
Profesorului George Dincă îi este greu să afirme că este matematician. Henry Poincaré spunea că matematicienii se nasc, nu se fac, iar academicianul Grigore Moisil nu spunea că este matematician, ci că se ocupă cu matematica. Matematicianul este un creator de modele, materialul cu care lucrează fiind ideile, lucru care face ca realizările lui să fie foarte rezistente, în acest sens Constantin Noica spunând că îi place cum umblă ideea peste veacuri.
Profesorul universitar George Dincă spune că se stimează în calitate de practicant al matematicilor şi că nu se consideră un eşec al activităţii sale, afirmând că unora dintre studenţii săi cu har le-a dat aripi, dar i-a lăsat apoi să înveţe singuri zborul.
Caracaleanul George Dincă consideră că „este caracalean acela care recunoaşte că este atunci când este”, şi îşi încheie astfel gândurile adresate asistenţei care l-a ascultat cum se spune, cu sufletul la gură, şi chiar cu lacrimi în ochi: „Aici sunt rădăcinile mele, de aici îmi trag forţa, atât câtă o am. Sunt bogat pentru că viaţa mi-a permis să depun la cea mai durabilă bancă-banca amintirilor. Sunt fericit că am trăit aceste clipe.”
Aşa cum a spus în cadrul simpozionului fostul său coleg de clasă, este o certitudine că pe cerul matematicii steaua lui GEORGE DINCĂ şi-a conturat un loc distinct şi strălucirea acesteia nu se va estompa niciodată.
Proiectul Water CoRe-Lipsa apei şi seceta: acţiuni coordonate la nivelul regiunilor Uniunii Europene, la Caracal
Asociaţia „Fiii şi prietenii Caracalului” şi Primăria municipiului Caracal au fost parteneri ai întâlnirii de lucru din cadrul proiectului european„Water CoRe – Lipsa apei şi seceta: acţiuni coordonate la nivelul regiunilor Uniunii Europene”, care s-a desfăşurat joi 6 octombrie 2011 în Sala de consiliu a primăriei.
Evenimentul a fost organizat de cei 3 parteneri români participanţi în proiect - Ministerul Mediului şi Pădurilor, Administraţia Naţională de Meteorologie şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna, iar participanţi au fost secretarii de stat pe probleme de mediu şi specialişti în agrometeorologie din România, Germania, Olanda, Franţa, Italia, Spania, Polonia şi Ungaria.
Întâlnirea, moderată de dr. ing. Elena Mateescu, director executiv Administraţia Naţională de Meteorologie, a început cu salutul de bun venit rostit de ec. Gheorghe Anghel, primarul municipiului şi a continuat cu aprecieri privind importanţa şi oportunitatea acestei întâlniri susţinute de dr. Ion Sandu, director general Administraţia Naţională de Meteorologie, dr. Dănuţ Ghiţă, preşedinte executiv al Asociaţiei „Fiii şi prietenii Caracalului” şi scriitorul Nicolae Paul Mihail, preşedinte de onoare al asociaţiei.
S-a apreciat importanţa apei pentru producţia agricolă, văzându-se clar, chiar de-a lungul drumului de la Bucureşti la Caracal, urmările faptului că nu a plouat în ultimele două luni. Depindem de o agricultură performantă care are la bază apa, cea care este sursa vieţii în general. De aceea este vital mamagementul de normalitate în ceea ce priveşte utilizarea apei de către om. Trăim cu toţii un paradox, fiind locuitori ai planetei albastre, unde însă accesul la apă este restricţionat din motive care în cea mai mare parte ne aparţin. De aceea trebuie să fim înţelepţi şi să acţionăm pentru amenajarea durabilă a cursurilor de apă. Această întâlnire poate fi de mare folos şi pentru viitor, având în vedere faptul că zona în care are loc acest schimb de experienţă este una de risc şi acest proiect la nivel european poate avea efecte benefice asupra vieţii de zi cu zi.
Întâlnirea a continuat cu prezentarea unor studii şi comnicări de specialitate care au evidenţiat unele măsuri şi metodologii care vor duce la ameliorarea efectelor secetei, şi care vor fi publicate într-un buletin de bune practici care să concretizeze rezultatele aplicării proiectului la diferire bazine hidrografice.
Oaspeţii au arătat că sunt onoraţi de eforturile partenerilor români implicaţi în acest proiect şi că vor face astfel încât schimbul de experienţă să devină anual.
Lucrările proiectului european„Water CoRe – Lipsa apei şi seceta: acţiuni coordonate la nivelul regiunilor Uniunii Europene”
Asociaţia „Fiii şi prietenii Caracalului” şi Primăria municipiului Caracal vor fi parteneri ai întâlnirii de lucru din cadrul proiectului european„Water CoRe – Lipsa apei şi seceta: acţiuni coordonate la nivelul regiunilor Uniunii Europene”, care se va desfăşura în perioada 05-07 octombrie 2011 la Bucureşti.
Ziua a doua a evenimentului, care este organizat de cei 3 parteneri români participanţi în proiect - Ministerul Mediului şi Pădurilor, Administraţia Naţională de Meteorologie şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna, se va desfăşura la Caracal, unde participanţii, din ţară şi din străinătate, vor face o vizită tematică de lucru.
Astfel, joi 6 octombrie 2011, între orele 10.30 -14.00, în Sala de consiliu a primăriei se vor prezenta puncte de vedere şi studii de caz privind adaptarea la evoluţia climatică viitoare, conştientizarea faţă de efectele schimbărilor climatice, seceta şi gestionarea resurselor de apă, inclusiv stadiul implementării programelor europene în domeniu la nivelul comunităţii locale, urmate de discuţii pe temele respective.
Proiectul pleacă de la certitudinea că în următorii ani agricultura se va confrunta cu provocări majore, având în vedere dependenţa de evoluţia condiţiilor climatice şi implicit, efectele fenomenelor meteorologice extreme asupra producţiei vegetale şi nu numai. Riscurile în ceea ce priveşte producţia alimentară cauzate de creşterea frecvenţei evenimentelor extreme cum ar fi valurile de căldură, perioadele de secetă sau inundaţiile, pot conduce la diminuarea stabilităţii recoltelor şi a capacităţii de producţie. De aceea, aplicarea celor mai bune practici agricole, compatibile cu viitoarele condiţii climatice, poate contribui în mod activ la conservarea şi protejarea mediului.
Extras din programul vizitei de lucru la Caracal
6 October 2011
Study Visit to Caracal Town hall:
10:30 – 14:00
Chair: Mr. Gheorghe Anghel – Mayor of Caracal Town.
Dr. M.J. Adler – Scientific Director, National Institute of Hydrology and Water Management.
10:30 – 11:00
-Welcome by Mayor of Caracal Town, Mr. Gheorghe Anghel. Welcome by Romanian WATER CoRe partners:
- Dr. Ion Sandu, Director General of National Meteorological Administration, Gheorghe Constatin, Director of Water Resource Management Division, Ministry of Environment and Forests,
- Dr. Mary-Jeanne Adler, Scientific Director, National Institute of Hydrology and Water Management,
- Ing. Benedek Kaplar Gabor, Executive Director EPA Covasna.
- Welcome by Barbara Ehrle–Manthey, WATER CoRe project co-ordinator,
- Welcome by Dr. Ghita Danut, President of Association “Fiii si Prietenii Caracalului”.
Presentations on theoretical aspects regarding the drought management projects developed by Romanian WATER CoRe partners.
11:00-11:30.
-Recommendations and development of management options for an improved land use systems on Romanian agricultural crop production under the regional climate change scenarios. The Code of Attitude for Farmers – useful instrument for the decisional actors to raise farmers’ awareness on the necessity to adapt actual technologies to climate change (C20/C21/D12) – Dr. Elena Mateescu, National Meteorological Administration.
Presentations on theoretical aspects regarding the drought management projects developed by Romanian WATER CoRe partners.
11:20-11:50.
- Optimization of the Water resources allocation for different users and ecosystems, during droughty periods. Emergency Plan for Drought Mitigation -Dr. Mary Jeanne Adler, National Institute of Hydrology and Water Management.
11:50-12:20
-Results of the workshop “Action plan to prevent drought effects and water scarcity”, held in Bradut, Covasna county, 6-7 June 2011 – Luminita Cornea – EPA Covasna.
12:30 – 13:00
- Presentation on the ongoing European projects implemented by local authorities in Caracal and discussion – Dan Toma, Head of EU Programs and Projects Management Department, Caracal Town Hall.
13:00 – 13:15
- Thematic movie on agricultural crops and applied technologies in Caracal agricultural area, one of the most vulnerable regions to drought in Romania, and discussion – Dr. Elena Mateescu, Dr. Victor Viorel Vatamanu.
14:30 – 15:30 – Thematic field trip to the wastewater treatment station Caracal.