Asociaţia „Fiii şi prietenii Caracalului”, în colaborare cu Primăria Municipiului Caracal a organizat şi desfăşurat vineri 7 octombrie 2011, între orele 11.00-14.30

simpozionul omagial

GEORGE DINCĂ – MATEMATICA ŞI VIAŢA

Lucrările simpozionului prilejuit de aniversarea a 70 de ani de viaţă ai unui caracalean celebru, profesorul universitar doctor GEORGE DINCĂ, au fost moderate de dr. Dănuţ Ghiţă, preşedintele Asociaţiei „Fiii şi prietenii Caracalului” şi prof. Florian Petrescu, membru fondator al asociaţiei.

În faţa unei audienţe care a umplut sala Teatruli Naţional Caracal primarul municipiului, personalităţi din mediul universitar, oameni de cultură şi  de foşti colegi de clasă şi de facultate au vorbit cu emoţie şi sinceritate despre matematicianul pur sânge, savantul erudit, dascălul eminent, omul de aleasă cultură, oratorul şi omul de mare omenie George Dincă.

Vizibil emoţionat, sărbătoritul a multumit fiecărui vorbitor şi sălii care l-a aplaudat minute în şir.

După ce a ascultat, parcă stânjenit şi cu smerenie, cuvintele de apreciere rostite sărbătoritul a ţinut să-şi exprime la rândul său gândurile de mulţumire pentru „ţinuta culturală foarte aleasă a întâlnirii.”

Vorbele spuse la un pupitru obişnuit de OMUL George Dincă s-au transformat într-o lecţie despre matematică şi viaţă predată magistral de un ilustru caracalean modest.

Cu o voce în acelaşi timp caldă şi fermă, a spus că aniversarea împlinirii vârstei de 70 de ani este un moment important al existenţei, că este o mare responsabilitate să trăieşti în această viaţă mai mult decât Iisus Cristos şi că trebuie să ai motive temeinice să te încumeţi la aşa ceva.

A mărturisit în faţa asistenţei care-l asculta parcă vrăjită că a semnat la o vârstă fragedă un contract pe viaţă cu matematica  şi că în manualele de matematică de pe care a învăţat în anii de şcoală a găsit puse cu mare atenţie fundaţia, stâlpii şi grinzile viitoarei construcţii. Exerciţiile făcute cu pasiune, sacrificii şi multă voinţă au adăugat liantul, tencuiala, pereţii şi acoperişul edificiului.

Matematica este o lume inefabilă pentru că nu poate fi definită. Pentru că nu există o definiţie a matematicii, aceasta seamănă cu arta, cu literatura, chiar cu poezia.

Criticul Nicolae Manolescu spunea într-un eseu că după atâţia ani de lectură a ajuns să ştie într-o oarecare măsură ce este romanul, dar nu ştie cum este acesta.

Primul său adevărat profesor de matematică din Caracal, Mişu Marinescu, este omul care i-a schimbat într-un fel viaţa, dascălul care transforma lecţia de matematică într-un spectacol, elevii fiind actori.

Profesorul Grigore Moisil este o altă bornă luminoasă a vieţii doctorului în matematică George Dincă, acesta fiind, în primăvara anului 1968, reperul şi principalul sprijin al devenirii sale universitare.

Matematica i-a oferit omului George Dincă posibilitatea de a trăi ceea ce i-a plăcut. Consideră că matematicienii autentici fac matematică pentru că nu pot trăi altfel. Sub pavăza matematicii ei se izolează de cenuşiul existenţei cotidiene. Îi place matematica pentru că e frumoasă şi e certă, iar convingerea lui Dostoievski că frumuseţea va mântui lumea este şi convingerea sa.

Matematicianul Ion Barbu a publicat în anul 1930 o carte mai mult decât subţire de poezii care au deschis o nouă cale acestui capitol al literaturii române, după care s-a întors la matematică cu sentimentul că poezia îl declasează, iar matematicile îl fericesc şi îl ajută să se îndrepte spre calea mântuitoare. Iată ce poate face alianţa între două inefabile-poezia şi matematica.

Profesorului George Dincă îi este greu să afirme că este matematician. Henry Poincaré spunea că matematicienii se nasc, nu se fac, iar academicianul Grigore Moisil nu spunea că este matematician, ci că se ocupă cu matematica. Matematicianul este un creator de modele, materialul cu care lucrează fiind ideile, lucru care face ca realizările lui să fie foarte rezistente, în acest sens Constantin Noica spunând că îi place cum umblă ideea peste veacuri.

Profesorul universitar George Dincă spune că se stimează în calitate de practicant al matematicilor şi că nu se consideră un eşec al activităţii sale, afirmând că unora dintre studenţii săi cu har le-a dat aripi, dar i-a lăsat apoi să înveţe singuri zborul.

Caracaleanul George Dincă consideră că „este caracalean acela care recunoaşte că este atunci când este”, şi îşi încheie astfel gândurile adresate asistenţei care l-a ascultat cum se spune, cu sufletul la gură, şi chiar cu lacrimi în ochi: „Aici sunt rădăcinile mele, de aici îmi trag forţa, atât câtă o am. Sunt bogat pentru că viaţa mi-a permis să depun la cea mai durabilă bancă-banca amintirilor. Sunt fericit că am trăit aceste clipe.”

Aşa cum a spus în cadrul simpozionului fostul său coleg de clasă, este o certitudine că pe cerul matematicii steaua lui GEORGE DINCĂ şi-a conturat un loc distinct şi strălucirea acesteia nu se va estompa niciodată.

Gh. Bănică